miercuri, 1 decembrie 2010

Povestea Trascaului prin ochii mei

Au trecut aproape patru luni de cand am fost in aceasta tura. Am scris cel mai lung comentariu pe care l-am postat pana acuma pe site-ul carpati.org si mi-am promis ca voi face in asa fel incat sa postez si un jurnal presarat cu poze pentru cei care nu au descoperit acest loc minunat din tara noastra si anume Muntii Trascau.

Daca ne uitam intr-un manual de geografie sau dam un search pe google aflam ca Muntii Trascaului fac parte din grupa Muntilor Apuseni, fiind niste munti tineri formati prin incretire traversati de multe rauri si ascunzand numeroase pesteri si chei. Dar cati oare stiu exact unde vine Trascaul pe harta? Si cati vor sa bata atata drum pana acolo?

Ajunsesem pana acum de doua ori in Apuseni, in Muntii Bihor, care m-au fascinat de la prima intalnire datorita combinatiei de stanca si apa, aceasta combinatie care reda echilibrul in viata format din puritate cristalelor ce curg la vale si eleganta rece a peretilor de piatra. Insa acum aveam sansa sa ajung sa vad alta bucatica din intinsii Apuseni si anume Trascaul, impreuna cu bijuteria ce sta ascunsa in ei – Cheile Rametului. Citisem mai demult niste jurnale cu privire la aceste chei si ma gandeam ca trebuie sa ajung si eu macar o data acolo sa vad acele locuri si acum se ivise ocazia perfecta.

Asa ca...haideti sa va spun povestea mea…povestea Trascaului prin ochii mei sau cum am petrecut 4 zile incendiare la scaldat in munti.




Ne-am adunat miercuri, 11 august 2010 in Gara de Nord la ora 19.30 in asteptarea trenului Accelerat 1631 cu destinatia Campia Turzii. Incet incet ne strangem cei 6 care plecam din Bucuresti si anume: Cristina (siriso21), Mihai (forestlander), Nicoleta (nycol), Robert (rob_ali), Virgil (fantoma_muntelui) si Marius (mariusv.vasilache).

Trenul pleaca din statie cu o intarziere de 40 de minute si ajunge in Campia Turzii la 6.45 dimineata, rezultand o intarziere totala de 2ore.45min in favoarea somnului “de frumusete” oferit de cuseta. Pretul pentru acest transport a fost de 78.70 lei la cuseta de 6 locuri.

Ajungem in Campia Turzii unde suntem asteptati in gara de Anisia (anisia) si Peter (cavalerpeter). Mihai se intereseaza repede de un mijloc de transport pana la Salciua alegand 2 taxi-uri care initial isi ofera serviciile ptr 50lei/masina. Teoretic era planificat sa mergem cu un autobuz, insa intarzierea trenului a facut sa alegem alta varianta de transport.

Ajungem la Salciua, acolo unde taxi-urile hotarasc sa nu mai inainteze pentru ca drumul era prost, unde ni se anunta un nou pret si anume 70lei/masina ( 17,5lei de persoana). Ne conformam situatiei si platim, oricum alta metoda de a ajunge la intrarea in traseu nu aveam. Timpul de parcurs cu taxi-urile a fost de 1ora si 10 min.

La ora 8.00 punem rucsacii in spate si pornim la drum, hotarati sa facem pauza aproape de intrarea in pestera Huda lui Papara unde Mihai ne anunta ca avem bancute si masa ptr a lua micul dejun. Traseul este bine marcat cu cruce albastra si duce pana in satul Cheia unde urma sa ne stabilim pentru prima seara. Trecem si pe langa casa lui Claudiu despre care Mihai ne povestea ca daca il vom gasi acasa ne rezerva cateva surprize insa nu avem noroc de vizita si mergem mai departe.

La popasul mult asteptat unde am luat micul dejun ne intalnim cu domnul Dan care avea sa ne tina companie pe drumul din prima zi si sa ne ofere cazare la cabana ce o refacuse alaturi de Clubul Montan Apuseni dintr-o veche scoala parasita in satul Cheia .


.... Mai avem putin si luam micul dejun. Racoarea diminetii ne face pofta de mancare. Inaintam grabiti pe drumul pietruit ascultand povestile despre vizitarea pesterii Huda lui Papara ce fusese organizata ca surpriza pentru participantii dintr-o tura precedenta.


... Pictorial pe puntea de lemn


..."Huda lui Papara este cea mai lunga pestera din Muntii Trascaului. Sapada in calcare masive de varsta jurasic superioara, se afla situata in partea NV a Muntilor Trascaului si constituie si obarsia Vaii Morilor. Cursul de apa subteran desfasurat pe o altitudine cuprinsa intre 567m su 675m, formeaza o succesiune de repezisuri si cascade cu lacuri de baza, ceea ce face dificila vizitarea pesterii. Zona protejata in suprafata de cca. 4.5ha o constituie peretele calcaros al muntelui Bulz in care se deschide marele protal al pesterii, precum si galeriile ce insumeaza 2022m lungime." - extras din panoul informativ Huda lui Papara.

In drumul nostru facem si o vizita la cascada Vanatara, nu inainte de a admira patura de nori ce se asterne peste vale.


... Soarele arde, norii se lasa la vale


... Peisaj specific muntilor Apuseni.


... Prima poza de grup la punctul belvedere de la cascada Vanatara.


... Admiram cascada. Sub tot acest perete de piatra sta ascunsa pestera Huda lui Papara.


...Magazin cu specific montan. Pentru moment avem o super colectie cu rucsaci dotati pentru 3 zile de traseu.

Drumul catre satul Cheia trece prin doua sate: Valea Poienii si Bradesti. In Valea Poienii gasim un izvor unde ne alimentam cu apa iar la Bradesti intalnim si un microbuz care facea o cursa speciala cu turisti de la Aiud, deci se poate ajunge cu un mijloc de transport chiar pana in Bradesti, nemaifiind necesar drumul prin soarele torid. Noi ne continuam drumul inainte. Daca pana in Bradesti am avut parte de soare cat cuprinde, de acolo poteca porneste prin padure unde peisajul se schimba, poteca urmarind firul de apa al Vaii Bradestilor si facand atmosfera desprinsa din paginile copilariei.


... Nimic nu se compara cu mirosul de iarba verde ce isi scalda roua in razele soarelui.


... Satul Valea Poienii


... Prin padurea verde urmam valea Bradestilor.


...


...



Grupul de 8 oameni, plus domnul Dan 9 se “imparte” de la bun inceput in 2, Virgil si Marius, oameni mai inalti si cu pasul mai mare avand un ritm de mers mai alert, insa asteptandu-ne la cate un colt de umbra. Este de inteles, drumul era marcat bine iar Virgil avea rucsacul foaaarte greu.


... Copac de poveste


... Inca o punte de lemn si ajungem la tanti Laurica

Ajungem la casa doamnei Laurica, singura persoana care mai locuieste in acel sat de munte, Cheia. O vizitam, ii admiram casa pe care cu grija si-o gospodareste si pornim mai departe.


... Interior traditional specific zonei. Nu. Nu suntem la Muzeul Satului. Chiar asa arata.


...Cine mai doreste, cine mai pofteste? Avem si slaninuta pentru data viitoare.

Pe la ora 14.00 ajungem la cabana unde urma sa inoptam in prima seara. In fata cabanei o pajiste mare, masa cu bancute, izvor, cabana foarte bine ingrijita cu tot ce era necesar, totul apartinand Clubului Apuseni in frunte cu domnul Dan, caruia ii multumesc pentru ospitalitatea cu care ne-a primit si sper intr-o noua revedere.


... Poza de grup pe pajistea din fata cabanei Cheia


... Cabana Cheia. Un colt cald intr-un munte de vis.

Aici lasam bagajul si pornim sa facem circuitul Cheile Rametului cu bagaj usor si incaltaminte ptr traseu prin apa. Trebuie sa mentionez ca am fost anuntati cu cateva zile inainte de a pleca din Bucuresti ca traseul Cheile Rametului se face pe lanturi si prin apa…si ca cei mai mici de inaltime vor intampina dificultati cu nivelul apei, ceea ce mie mi s-a si intamplat.
Am facut circuitul intai pe Brana Caprelor iar apoi pe firul vaii. Peisajul este absolul superb, atat pe sus cat si prin chei, prezinta unele zone care ar putea pune in dificultate o persoana cu rau de inaltime si datorita unor pasaje de pe brana si datorita hornului ce coboara in chei.



... Urcam grohotisul spre Brana Caprelor.


... Si ce ne mai amuzam pe Brana Caprelor. Suntem impresionati de peisajul din jur si nu ne mai oprim din facut poze.


... Soare soare. Caldura ne topeste dar stim ca jos ne asteapta apa rece din chei.


... Anisia si Virgil la pozat.


... Nu se putea sa plec fara pictorial din tura asta.


... Urmeaza o coborare mai abrupta.


... Marius pe Brana Caprelor.


... Si trecem si printr-un canion unde ne bucuram de racoare. In curand ne vom topi te tot.


... Si ultima portiune care coboare de pe brana in chei. Aici ne folosim de un cablu si coboram pompiereste. Persoanele cu rau de inaltime ar trebui sa ia in considerare ca traseul pe brana caprelor are doua portiuni de acest gen, una mai scurta fara cablu de asigurare, si aceasta cu cablu dar ceva mai lunga.


... Vedere de pe ultima stanca inaintea coborarii pe cablu. Apa curge repede la vale si racoarea isi face simtita prezenta. Suntem sfatuiti sa ne schimbam de bocanci pentru ca sigur vom intra in apa.


...Asteptam sa coboare toti, ne echipam si pornim vitejeste prin apa.

Traseul pe firul vaii este prevazut cu lanturi, insa acestea nu sunt bine ancorate. Din acest motiv Anisia s-a dezechilibrat si a cazut in apa. Exista la un moment dat un pasaj unde apa ajunge si la 1.50m, unde ar fi trebuit sa ne cataram pe cabluri insa nu s-a putut. Cei inalti nu au avut probleme, eu insa la cei 1.60 ai mei inaintam si ma afundam din ce in ce mai mult in nisipul malos , iar la un moment dat am simtit ca efectiv ma duc mult prea mult in jos si am preferat sa ma ridic si sa inot . Colegii mei s-au cam sperit cand au vazut ca incep sa nu ma mai vad pe sub ape si m-au ridicat la suprafata, insa pe mine ma amuza enorm de mult situatia. Imi amintesc ca pana la acel pasaj ne-a tinut companie inca un turist care in acel loc s-a scufundat efectiv si a luat-o inapoi pe sub apa. Deci apa chiar era mare acolo. Fiind uda fleasca am preferat sa raman in slipii de la costumul de baie, stiind cu mult timp inainte ca la inaltimea mea voi ajunge fleasca din acest traseu pe care la ora actuala il ador enorm de mult. Combinatia dintre stanca si apa ptr mine este mai mult decat mi-as putea dori vreodata iar apa a fost mai mult decat perfecta pentru o apa de munte. Referitor la incaltaminte, eu si Nicoleta neavand sandale de munte am parcurs cheile in sosete prin apa, ceea ce ne-a oferit un masaj la talpi destul de dureros. Acum inteleg cat pot fi de utile si sandalele de munte.


... Prima intalnire cu cheile.


... O mica grota.


... Prima traversare, prima baie la picioare.


... Portalul. In sfarsit sunt fata in fata cu peisajul pe care l-am admirat atat de mult din poze si jurnale stand comod in fata calculatorului.
Cheile Rametului reprezinta cel mai mare obiectiv natural al partii centrale a Trascaului. Datorita elementelor pe care le gazduieste au fost declarate rezervatie naturala complexa.


... Marcaj cruce albastra. Oricum nu avem unde ne rataci.


... Linistea Rametului. Cine ar putea deranja un castel al apelor?


... Pasim cu grija de peretii alunecosi de stanca. Acum inteleg si eu utilitatea sandalelor.


... Si incepe distractia. Adica baia propriu - zisa. Primul trece Mihai. Reuseste sa faca baie bocancilor care erau bine prinsi de rucsac sa nu se ude.


... Dupa Virgil si Nicoleta trec si eu. Lantul este vechi si are aschii tepoase in unele locuri, evident, cele esentiale. Este foarte larg si are tendinta sa te arunce in apa. In plus...stanca aluneca raaaau, fiind foarte spalata de apele repezi ale Rametului.


... Penultima este Anisia. Inceputul este promitator cu balans si forta in brate.


... Se continua cu picaj in aplauzele colegilor in apa dulce de munte.


... Frumoase chei. Superba vreme. Ascultam cu totii muzica raului ce curgea la vale si inaintam impotriva curentului. Bun masaj la picioare am facut. Dar nu ma pot plange de nimic. Eram acolo. Pe chei. Eram fleasca din cap pana in picioare dar ma simteam ca intr-un parc de distractii natural. Imi cam inghetasera picioarele si ma dureau talpile din cauza pietrelor pe care tot calcam doar in sosete, insa nu-mi pasa. Eram intr-un loc divin. Si urma sa se termine aventura in scurt timp si imi doream sa mai stam...sa o luam din nou de la inceput. Cat de tare ne topisem sus pe brana iar acum eram racoriti si uzi pana la piele.
Ah...si sa nu uit inca un moment amuzant, cand la o trecere de pe un mal pe altul Mihai aluneca pe pietre si cade cu totul in apa, singurul obiect care scapa de binemeritata baie fiind aparatul de fotografiat. Mare noroc a avut.


...Nu pot exprima in cuvinte bucuria pe care am simtit-o acolo. Sunt o mare pasionata de ape, ma simt in largul meu atunci cand sunt intr-un loc unde curge o apa sau se oglindeste un lac. Privesc prin ea si vad atata viata si atata puritate. Daca apa nu ar exista nici noi nu am exista.

A urmat apoi cina, seara la foc iar la culcare Mihai a luat o carte de povesti din “biblioteca” clubului Apuseni si ne-a adormit ca pe niste puisori cu o poveste chinezeasca.


... Cina in natura.


... Seara la foc.


... Dimineata devreme. Crestele ne cheama.

Ne-am trezit in jur de ora 7, am facut bagajul si am plecat la drum spre Intregalde, urmand traseul marcat cu triunghi albastru.


... Peisaj adormit.


...


...




In drumul nostru intalnim o gospodarie unde “doamna casei” ne iese in cale cu un castron plin cu lapte spre bucuria tuturor, mai ales a celor care tocmai se desfatasera cu cate un mar. Tot aici mai vizitam o pestera si admiram iedutii din gospodaria doamnei cu laptele, apoi ne continuam drumul mai departe gustand din peisajul din fata ochilor care ne incanta cu fiecare pas privirea.


...


... Pestera. Motiv de luat o gura de aer receeee.


...


...


...

Pe acest traseu observam greutatea cu care Robert se deplaseaza, el motivand ca nu isi poate adapta respiratia la caldura excesiva. Tin sa spun ca am facut pauze dese pentru a-i astepta pe toti care erau in urma si a merge in grup. Au fost pasaje unde s-a urcat mai abrupt in soare din plin, ceea ce facea inaintarea mai dificila cu rucsacii grei.


... Urcam. Soarele arde, coafura rezista.


... Inca o poza si ne mai odihnim putin.


...


... Rasfat cu mere de pe marginea drumului.


... Acolo...depaaaarte...trebuie noi sa ajungem.


... Inca putin de mers pe drum.


... Si taiem drumul prin livada.


... Peisaj din Apuseni. Verde cat cuprinde. Ma gandesc... la cat timp imi petrec cu ochii in monitor acum deabia reusesc sa ii rasfat cu o vacanta de....verde. Nimic nu poate fi mai linistitor.

Intr-un final ajungem in satul Dealul Geoagiului unde ne aprovizionam cu apa din gospodaria unor localnici, apoi continuam drumul nostrum catre Intregalde printre pruni si meri.
Ajungem in Intregalde, unde ne indreptam catre unicul magazin pe care l-am vazut in toata aceasta excursie. Problema a fost ca era ingrozitor de cald iar drumul drept ni se parea atat de lung. In fata noastra era o fetita care mergea tot la magazin. O intrebam cam cat mai este, iar raspunsul ei este ceva de genul “nu dupa curba asta…urmatoarea curba la dreapta mai mergeti putin”. Si mergem si mergem, si trec o gramada de curbe si magazinul nu mai apare. Nu am simtit ca ma topesc vreodata mai tare ca pe drumul acela drept. Intr-un final ajungem la magazin, Robert hotaraste sa se retraga spre Alba Iulia luand autobuzul care il ducea direct din Intregalde catre oras pentru ca simtea ca era sufocat de caldura si nu mai putea continua.
Noi ne odihnim, mancam, lasam bagajele la magazin si pornim sa vizitam cheile cu mentiunea ca dupa traseu vom face o baie buna in Galda. Peter preia comanda, fiind mult mai familiarizat cu zona si urcam pe un traseu nemarcat un grohotis pana sus in creasta apoi coboram pe traseul marcat cu triunghi rosu ce venea de la Piatra Cetii. Si traseul acesta mi s-a intiparit in suflet, in frunte cu fereastra perfect rotunda ce se zarea de sus in stanca de pe malul celalalt al Galdei si terminand cu miile de flori printre care am zburdat ca niste copii.


... Baietii voiosi la pas pe drumul dogoritor spre Cheile Intregalde. Motivatia absoluta - baia de dupa.


... "Cheile Intregalde reprezinta o rezervatie complexa ce se prezinta sub forma unui relief abrupt, creste ascutite si turnuri, care conserva si un monument al naturii, floarea de colt, la una din cele mai joase altitudini din tara." - extras din panoul informativ Cheile Intregalde.


... "S-au format prin strapunderea de catre valea Galdei a barei de calcare, au o lungime de circa 1500m, iar in peretii cheilor sunt prezente 25 pesteri cu dezvoltare redusa care denota existanta unei endocarstificari intense. Suprafata protejata se intinde pe 130ha." - extras din panoul informativ Cheile Intregalde.


... Traseul urca pieptis.

...


...


... Poarta in piatra.


...


... Ochiul din stanca.


... Vedere catre satul Intregalde.


... In pestera la racoare. Mi-a placut forma intrarii ce seamana cu harta Romaniei.


... Pajiste cu flori.


... Coboram la vale.


....Traseul ce vine de la Piatra Cetii TR este nou marcat, insa trece prin gradinile unor localnici cu toate ca poteca veche exista undeva mai in dreapta.

Dupa traseu a urmat binemeritata baie, unde ne-am scaldat intr-un loc unde apa avea mai bine de un metru spre bucuria lui Virgil care a exersat cateva sarituri. Din nou fericirea din sufletul meu era imensa, batusem un drum lung, vazusem locuri atat de frumoase iar acum ne scaldam intr-un jacuzzi imens printre stanci. Pacat ca Mihai si Marius au ales sa priveasca spectacolul de pe mal in loc sa se bucure de apa alaturi de noi acolo in mijlocul apei, dar poate data viitoare….cine stie…


... Balaceala, balaceala. Sper ca anul viitor sa revin la acest confort natural.


... Saritura de la inaltime executata de Virgil.

A urmat drumul catre magazin, apoi Mihai a aranjat cu un domn din sat sa ne duca pana in Necrilesti cu un microbuz, transportul a fost de 3 lei de caciula….nu inainte insa de a ne desfata cu niste pepeni gustosi.


... Cat de bine se vede zambetul unei zile toride de vara....la scaldat?


...La pas spre microbuzul ce ne va duce in Necrilesti.

La Necrilesti tot Mihai cu vorba buna a reusit sa gaseasca o gazda extraordinara pentru ce-a de-a doua seara, la o doamna care ne-a oferit doua camere plus o masa gustoasa de seara pentru niste flamanzi din Bucuresti ca noi. Multumim mult doamnei Sabina pentru lapte, cas, slaninuta si deosebita amabilitate cu care ne-ati primit si speram sa revenim si la anul. Cazarea pentru aceasta noapte a fost 15 lei de persoana.


.... Nu pot sa nu va povestesc putin cum a decurs masa de seara aici. Ne-am asezat cu totii la masa bucurandu-ne de branza, ceapa si slaninuta primita, cand la un moment dat Peter deschide o cutie cu rosii si ardei. Nu a durat mai mult de 2 secunde pana cand cutia a ramas goala. Am reactionat ca si cum nu mai mancasem rosii de un secol. Ne-am amuzat teribil pe tema asta, nu de alta dar probabil ca doamna Sabina s-a gandit ca trebuie sa fie foame mare la Bucuresti de suntem atat de disperati. Of...cat dor mi se face amintindu-mi de intamplarile de atunci. Parca ar fi fost ieri.

Inca un plus pentru casa doamnei Sabina a fost ca era situata fix in fata potecii pe care urma sa plecam in urmatoarea zi.

A treia zi de drum avea sa fie cea mai lunga. Daca pana acum plecasem in jur de ora 9 in traseu, acum am plecat mai devreme, adica pe la 8, stiind de la bun inceput ca avem de mers cam 20 km si urcat destul. Si cum eram noi odihniti si ne bucuram din plin de racoarea diminetii, traseul incepe tot cu o panta abrupta, traseu marcat cu cruce galbena pe care il urmam pana pe platoul carstic Ciumerna unde continuam pe cruce albastra spre Refugiul Saruni.


... Puntea peste Galdita.


... Hai la deal cu boii mici.


... Urcam cam greu dar ne bucuram de racoare. Stim ca nu va tine mult si pranzul va fi dogoritor.


... Peisajul zonei.


...


... Pe platoul Ciumerna intalnim si cativa cai.


...


...


... Floricele pe campii....nu le adunam copii.


...Inca putintica umbra.

In saua Ciumerna a fost singurul loc din traseu in care am gasit semnal, o bucurie pentru cei care duceau dorul celor de acasa. Traseul cruce albastra spre Saruni este foarte prost marcat, de multe ori ne oprim sa consultam harta si sa vedem in ce directie sa o luam. Peter ne propune sa vizitam Pestera Frumoasa sau Haldahaia daca nu ma inseala memoria. Lasam bagajele intr-un tufis si urcam prin padure spre pestera, insa Peter are o scapare de memorie si nu isi mai aminteste exact unde este intrarea, insa pana la urma o gaseste. Intrarea in pestera sa face printr-o crapatura prin care intri taras, pestera este spectaculoasa prin galeriile pe care le are si formatiunile de stalactite si stalagmite, perlele de pestera si peretii ca de voal brodate de ape. Ajungem intr-un loc unde galeria se continua printr-un tunel lung de 2 metri unde se poate inainta doar pe coate. Peter fiind in pantaloni scurti ne sfatuieste sa ne intoarcem insa la insistentele fetelor se lasa induplecat si pornim mai departe taras pe coate in urmatoarea galerie in care ramanem din nou uimiti. Aici trebuie sa mentionez ca Marius a avut mare curaj sa intre in pestera cu camera foto care din pacate nu a scapat fara noroi pe ea. Mie sincer mi-a fost mila de acel aparat si sper sa nu fi avut probleme mai departe din cauza noroiului de pestera. In orice caz, multumim Marius pentru pozele din pestera.


... Voaluri de mireasa.


... Tortul miresei sub forma de turn.


... Pictorial obscur.


... Candelabru

Toata aventura din pestera nu era prevazuta in program fapt ce a dus la o prelungire a traseului cu aprox. 2 ore. Mihai a preferat sa ne astepte afara si sa ne faca poze asa namolosi cum am iesit la suprafata. A fost o aventura pe cinste. Peter, sper ca data viitoare sa ne mai arati si alte pesteri.


... Iesirea victorioasa. Nu mai conteaza cat namol ai pe tine daca in suflet porti o bucurie imensa.


...Echipa fantastica de namolosi.

Dupa iesirea din pestera am intampinat ceva dificultati in regasirea bagajelor, pentru ca nu am stiut de la bun inceput unde este intrarea pesterii si astfel ne plimbasem putin prin padure, insa stiam sigur ca lasasem bagajele intr-o poiana cu un copac cu plin cu fructe rosii foarte frumoase. Intr-un final totul a fost bine.


...Acesta este copacul mult dorit. Marele reper. Bine ca era chiar singurul de acest gen din zona, pentru ca noi iesisem intr-o poiana ceva mai sus decat lasasem bagajele, iar acolo nu era nici un copac cu fructe rosii cum stiam noi.

Am continuat drumul mai departe, acesta devenind din ce in ce mai prost marcat. Am ajuns intr-o padure unde marcajul se vedea pe cate un copac dar la distante destul de mari, insa nu era facuta nici o poteca, motiv pentru care tindem sa credem ca am fost singurii turisti pe acel traseu in acest an. In final am dat in niste balarii, marcajul disparuse cu desavarsire. Am coborat pe firul vaii pana am iesit in drumul ce mergea catre satul Fenes.


... In cautarea traseului. Pe atunci nu aveam decat o harta veche a Trascaului.


... Pe aici e drumul. Asa spun marcajele. Insa noi tindem sa credem ca am fost singurii turisti din acel an. Oricum vestea buna este ca marcajul pentru portiunea Ciumerna - Vf. Dambau va fi ( sau chiar a fost ) refacut in septembrie 2010 conform spuselor celor de la Trascau Corp.


...Daca marcaj nu mai e....cu siguranta firul vaii ne duce in sat.

Tot acest traseu de la pestera pana aici a fost obositor, hotarasem ca la intersectia cu drumul catre Fenes sa facem pauza sa mancam si sa mai facem o baie. Eram plecati de la 8 iar acum era aproape 4. Drumul acesta balaurit prin padure ne-a stresat foarte tare. Ne doream sa coboram sa ne asezam la umbra sa luam masa pentru ca era foarte cald. Ne gandeam ca daca traseul era atat de prost marcat si pana la Saruni unde trebuia sa mai facem inca 3-4 ore ne-ar fi terminat. Intr-un cuvant eram epuizati psihic. Ne-am gandit ca am putea totusi sa nu mai mergem pana la Saruni si sa ramanem undeva in Fenes peste noapte, sa facem Cheile Fenesului si Piatra Caprei, sa ne balacim si sa ne odihnim pentru ca gandul ca ar mai fi trebuit sa urcam inca un varf si sa mai mergem inca 4 ore prin soare ni se parea prea mult. In acelasi timp o mare parte dintre noi ramasese fara apa de izvor, insa se putea bea si din apa ce curgea pe valea pe care coboram. Parerile erau insa impartite.

Trecand pe langa o casa, oamenii ne-au spus ca izvorul este la 500m mai in fata si acolo este si masa si bancute, motiv pentru care baietii au luat-o si mai mult inainte hotarati sa ajunga acolo si acolo sa ne oprim. Insa 500m au fost la fel ca prima curba la dreapta din Intregalde. Am mers si am mers si izvorul nu se vedea de nici o culoare. Pe drumul acesta in disperarea dupa oprire Nicoletei i se desface talpa bocancului, motiv pentru care trebuie sa ne oprim la prima umbra pe care o gasim in cale. Ne gandim ca bocancul Nicoletei va lua decizia continuarii sau nu a traseului propus pana la Saruni. Marius si Virgil sunt cu mult inaintea noastra. Ne gandim cum sa procedam si ce decizie sa luam sa fie bine ptr toti, astfel hotaram ca fiecare sa isi spuna parerea despre ce doreste sa facem mai departe. Peter se duce dupa baieti sa ii cheme inapoi si facem adunarea. Fiecare isi spune parerea insa dorinta prea arzanda de a mai urca si varful Dambau nu prea era, cel putin din partea fetelor. Peter trebuia sa ajunga la Saruni pentru ca acolo ne asteptau alti baieti de la Trascau Corp si si-ar fi facut griji ptr noi daca nu ajungeam. Cel mai clar motiv era si bocancul Nicoletei caruia nu ii mai dadea nimeni sansa sa apuce sa urce inca un varf. Marius hotaraste sa se retraga din tura alegand drumul spre Alba Iulia.

Hotaram sa o luam incet spre Fenes…ne gandim la decizia lui Marius…mai analizam inca o data situatia, ne adunam puterile si hotaram sa ducem traseul la capat. Peter ne spune ca stie o scurtatura spre vf Dambau astfel scutind drumul de 4 ore pe traseul marcat pe harta cu cruce albastra. Nicoleta isi ia toata raspunderea asupra ei ca va reusi sa ajunga la Saruni cu bocancul lipit cu banda adeziva si ne anuntam decizia. Marius insa ramane la decizia lui si astfel suntem nevoiti sa ne luam ramas bun de la el, sa continuam drumul mai departe si sa ne bucuram in continuare ca suntem in inima muntilor si peisajul ce urma sa vina era de nota 10. Mi-a parut rau de decizia lui insa fiecare are propriile pareri care pana la urma trebuie respectate.


....Cam asa arata bocancul Nicoletei ce a rezistat cu brio ultimului varf si totodata cel mai inalt varf din Trascau - Vf. Dambau (1369m)

Am urcat pe firul vaii ce ducea catre varful Dambau si am scurtat drumul prin padure ajungand in 2 ore la refugiu in loc de 4.


... Aici ne-a prins si ploaia, dar ne-am croit drum voiosi prin lanul de urzici.


....Poza de grup si un sentiment imens de bucurie.

Peisajul de sus de pe varf este impresionant….intreaga panorama a muntilor Apuseni se asterne in fata, iar in departare se poate zari Retezatul.


...


...


...


...


... Inca putin si traseul se apropie de final. In linistea serii refugiul Saruni rasare in fata noastra.



Refugiul Saruni este o adevarata cabana de 5 stele dotata cu tot ce este necesar. Se doarme pe saltele relaxa, o curatenie de nedescris, dus, izvor, loc de luat masa. Un adevarat coltisor de rai. Le multumesc mult baietilor de la Trascau Corp, din care si Peter face parte, pentru ospitalitate si in special pentru dus. Nu cred ca am facut mai multa baie in vreo tura din cate am fost pana acum decat in aceasta.


... Indicatii pretioase. Nu cumva sa se rataceasca cineva. Acuma....distanta depinde de pasul fiecaruia.


... Vedere de la refugiul Saruni. In vale se vede Zlatna, localitate unde vom cobori a doua zi.


... Refugiul Saruni.


... Mansarda unde am dormit.


....Parterul, sau camera de zi.

A urmat o masa pe cinste, o ploaie de stele cazatoare si o seara cu cantec.


... Ultima cina impreuna pe munte. In meniu: piure cu cascaval la ceaun si carnaciori picanti.


... Seara cabana a rasunat de cantecele de munte, glumele si bancurile spuse, ca apoi fiecare sa adoarma la locul lui. Singurul discomfort pe care l-am simtit aici a fost caldura. A fost atat de cald ca am dormit dezvelita si in tricou.

Dimineata am pornit spre Zlatna devreme, la ora 5 jumatate. Aici ne-am despartit si de Peter care a ramas alaturi de colegii lui. Ii multumesc Anisiei pentru sprijinul moral de a trece printre cainii care ne asteptau in sat.


... Peisaj matinal la coborarea spre Zlatna.



In Zlatna am luat 2 masini catre Alba Iulia, din nou avand problema tarifului. Initial se vorbise de 5 lei de persoana, ca apoi unul din soferi sa ceara 7 lei de pers.
Din Alba Iulia Anisia a luat un tren spre Campia Turzii pentru a-si recupera masina si a porni spre casa catre Miercurea Ciuc, iar restul am luat acceleratul spre Bucuresti prin Valea Jiului. Pretului biletului la tren a fost 58.30lei, trenul avand o intarziere de 70min.

Pentru mine a fost o experienta de vis. Am reusit sa parcurgem Trascaul de la Nord la Sud, de la Salciua la Zlatna. Am avut parte de peisaje deosebite specifice Apusenilor, ne-am balacit si ne-am bucurat de fiecare clipa, am cunoscut persoane noi pe care sper sa le regasesc si in alte ture si am cunoscut inca un organizator care mi-a purtat pasii prin locuri minunate.
Sper intr-o revenire si anul viitor in aceste locuri. De fiecare data cand revin de pe munte afirm cu mana pe inima ca avem o tara atat de frumoasa pe care prea putin o cunoastem.

Ca un rezumat pentru cei care doresc sa evadeze din stresul cotidian al marilor orase si sa se relaxeze in linistea Apusenilor va las mai jos harta din Ghidul turistic Muntii Trascau de Gh Mahara si I. Popescu - Argesel cu traseele parcurse de noi evidentiate in culori pe zile:



Ziua 1 (culoarea rosie): Salciua - Huda lui Papara - Valea Poienii - Bradesti - Cheia - Brana Caprelor - Cheile Rametului - Cheia. Marcaj - cruce albastra.

Ziua 2 (culoarea albastra): Cheia - Dealul Geoagiului - Intregalde - Cheile Intregalde - coborare pe Piatra Cetii - Intregalde - Necrilesti. Marcaj - triunghi albastru, banda rosie si triunghi rosu

Ziua 3 (culoarea portocalie): Necrilesti - Platoul Ciumerna - Pestera Frumoasa (Haldahaia) - Vf. Dambau - Refugiul Saruni. Marcaj: cruce albastra

Ziua 4 (culoarea cyan): Refugiul Saruni - Zlatna. Marcaj: cruce albastra

Si acum inchei povestea mea... am revenit inca o data in Trascau mai curand decat ma asteptam, in luna octombrie, unde am gustat din frumusetea acestui munte in culorile toamnei si din nou am ramas vrajita de aceste locuri indepartate. Povestea acelei ture o puteti citi in jurnalul de aici.
Probabil ca voi reveni si in iarna, dar ceea ce imi doresc cel mai mult pentru anul care urmeaza este sa alerg in Poienile cu Narcise
si sa revin vara la scaldat pe chei.

Sa ne revedem cu bine.
Cu drag,
Criss

PS. Imaginile folosite in acest jurnal apartin lui Mihai, Marius si ....mie.

10 comentarii:

Alex_Sandrin spunea...

Servus fetita!
Am urmarit jurnalul tau. Se pare ca a fost o excursie de vis. Tare frumoase locuri a-ti mai vizitat, recunosc ca sunt putin invidios, totodata trag nadejde ca voi ajunge si eu pe aceste meleaguri in anul care urmeaza.
Astept cu interes si urmatoarele tale jurnale.

Alex_Sandrin

Mircea C. spunea...

Dupa placerea cu care ai revenit in Trascau banuiam ca ai trait momente frumoase in acesti munti, dar nu ma asteptam sa fi fost chiar asa de fain :) dovada si faptul ca dupa atata timp ai povestit asa detaliat. Ati avut patru zile pe care orice iubitor de drumetie si le-ar dori, si citind acest minunat jurnal regret putin ca n-am participat si eu la acea tura (ce-i drept la data respectiva nici nu va cunosteam :) Te-ai intrecut pe tine insuti cu acest jurnal - e scris din suflet (ca tot ce scrii de altfel), cu poze frumoase, impresii despre locuri si oameni, peisaje variate - totul te face sa revii in acesti munti daca ai mai fost, sau sa-ti doresti sa le gusti frumusetea pentru prima oara. Felicitari si la cat mai multe ture pe munte !

phones news spunea...

foarte frumos , sper sa ajung si au pe acolo anul acesta

Anonim spunea...

Cea mai frumoasa descriere a locurilor mult iubite de mine. Felicitari Cristina !!!

Nefertari Claire spunea...

@Anonim - Multumesc pentru apreciere...dar totusi nu vrei sa imi spui si cine esti?

boreal2007 spunea...

Frumoase locuri, dar te-ai cam zgarcit la poze!:)

omicuba spunea...

Felicitari pentru jurnal...a fost o tura superba pe care sper sa o fac si eu in viitorul apropiat

Anonim spunea...

buna...e superb articolul:D daca cumva mai intri pe aici te as ruga frumos daca ai putea sa mi dai si mie pozele integral...si poate ai mai vizitat si alte partii ale Trascaului si ai putea sa ma ajuti cu niste poze...pentru licenta...iti las un id...puricecapitan.multumesc

Nefertari Claire spunea...

Anonim (puricecapitan) - Multumesc pentru apreciere dar cu pare de rau trebuie sa iti reamintiesc ca intreg continutul acestui blog imi apartine si este protejat de Legea Drepturilor de Autor, inclusiv fotografiile. Informatii despre traseele din Trascau poti gasi pe site-urile http://www.trascaucorp.ro/ si http://clubapuseni.ro/

Sfatul meu este ca daca iti trebuie informatii si fotografii din Trascau sa dai o fuga pana acolo, cat de curand. Trascaul este un munte superb in orice anotimp. Pentru asemenea informatii te pot ajuta, insa nu iti pot da fotografiile mele pentru lucrarea ta de licenta.

Jurnalele mele relateaza impresiile mele pur subiective. Realitatea din teren poate fi alta pentru fiecare turist in parte, in functie de experienta montana, conditia fizica, asteptarile pe care le are de la un anumit masiv.

Iti doresc succes si carari insorite prin Trascau.

1kt spunea...

Foarte frumos! Am descoperit articolul abia acum, dupa multi ani de la publicare, cautand informatii despre zona. Citindu-l parca incep sa-mi pun problema schimbarii traseului pe care ne-am propus sa mergem in Octombrie (2014)... Multumesc!

Agonie si extaz

Agonie si extaz